noduri

 

mă leg cu timpul meu de al tău

la mijlocul nostru un nod mare și-un evantai de bucle rebele

ne legănăm sufletele în dulcele cânt”când tic când tac” 

doar să se mai evapore din absențe și cerurile gri să-și închidă robinetele de plumb

amarul să-și închidă al său nonstop de picături

nu te văd ca să te ridic nu mă vezi nici dacă mă cobor

în urma noastră doar noduri și-o scară lungă

jumătate-n ceață jumătate-n largul lumii

nu văd capătul nu cobor

doar număr noduri dintr-o dezordine

pe ale tale

pe ale mele

pe-ale universului am încercat când nu puteam s-adorm

aș vrea uneori să facem schimb dar mi-e teamă că firul s-ar putea rupe

și-atunci am cădea pe-o scară lungă până sus

nu de alta dar nu-i momentul potrivit

n-am terminat de numărat și nici de înnodat

ochi de ochiul meu

buze de buza mea

drumuri de talpa mea

și inimi de sufletul meu

cerul toarce frânghii încă

 

CSL

am fost și-am luat lumină 

 

dintr-o ploaie rece de aprilie

și-am așezat-o în piele

mi-a găsit toate cărările spre interior

și-a curs și încă mai...

dintr-o piatră rostogolită de cine știe câte vremuri

am rupt un singur fir și l-am așezat sub inimă

un fel de baterie pentru vremurile de restriște

am plimbat-o mult prin nervurile palmelor mele și-am dat-o locului apoi...

din florile copacilor fără frunză încărcate de cer

am ascuns-o repede sub straturile de haine

până am ajuns cu ea la miezul trupului și-am lăsat-o

acolo de veghe...

m-am plimbat cu degetul prin materia unui fir de iarbă

mi-am murdărit nițel memoria celulară

când apa când lumina făceau slalom prin amprenta mea

sub pielea gândului e infinitul care stă cu gura căscată

mereu flămând...

dintr-un curcubeu și n-am mai știut apoi de unde să iau pământ

să mă întorc acasă

curgea prin mine și eu prin el

de ziceai că timpul se măsoară în culori

și cu fiecare vârf de secundă

îmi colora interiorul cu o viteză fantastică

vârtej în mijlocul ființei

de nu mai știam unde-mi lăsasem lumea incoloră...

de la păsări și din zborul lor care-mi mâzgâlea retina

pleoapa îmi era doar aripa lor când îmi închideau cerul

cu stolul...

și nu știu cum dar oriunde îmi aruncam privirea

vedeam lumina și din întuneric

dar cel mai frumos a fost când am văzut-o în oameni atunci am ezitat un pic i-am lăsat pe ei să mi-o verse

am stat cu sufletul pâlnie când fericirea de pe chipul lor luneca pe filele aerului ...

am atins cu fitilul jur împrejurul și mi-am aprins trupul ardeam întru fericire când albastrul îmi mai picura din când în când răcoare

în ochii uimiți de atâta lumină într-un final am înțeles că de fapt în ochiul meu se ascundea totul

 CSL

 

transplant de pleoapă

 

din flori am cules fluturi

și i-am așezat pe ochi

s-au zbătut o vreme până când au devenit rotunzi

pe incolorul meu caleidoscopul îmi aduce înaltul aproape îmi trebuie totuși un tratament pentru răul de înălțime

pe creste e liniște și mă țin de ea pentru început

să nu cad

granița dintre mine și cer nulă

granița dintre cer și suflet inexistentă

prăpăstiile mi se deschid în minte ca o natură moartă

care așteaptă veșnica pomenire

n-aveam nici măcar ideea de aripă pe vremea lor

le treceam cu talpa și apoi cu genunchii

josul lor mă înghițea lacom

nu știa nimeni unde sunt și dacă-mi ajunge aerul

la ce bun atâta știință când timpanul e proiectat către sine

și poate nici atunci

am aruncat totul în magazia de rebuturi

inclusiv singurătatea care-și lua tatuaje de sânge

am vidat totul

să nu mai văd

să nu mai simt

să nu mai aud

din fluturi am cules zborul și l-am așezat pe inimă

acum pășesc altfel

eu n-am treizeci și ceva de ani

eu am treizeci și ceva de dumnezei

colecționez 

 CSL

 

 

 

 

                    vocile care nu se aud

 

 

curg în eterul difuz

ca niște copii ai aerului 

legați la ochi 

în căutarea jocului acela nebun de sub soare

într-adevăr locuim într-un timp neîncăpător

care ne strânge cu haina lui până la refuz

dintr-o colivie într-alta ne ducem inima

și seninul e doar un vis pictat cu nori

vocile sunt ca și ochii se uită timbrul lor

rămâne doar imaginea îndosariată 

aruncată într-un album cu a fost odată

printre degetele minții mai curg imagini galbene

și mă înfășor cu amintirile așa rupte 

sap o oază de liniște și las haosul să mă înconjoare

am pereții tapetați cu ideea de tine și mă legăn

când spre tine când înapoi

mi-ar fi plăcut să-ți pot spune mai multe

dar dintre toate cuvintele n-am găsit niciunul potrivit

ce zici tăcerea nu  ajunge până la tine acolo

când vocile tac se aud sufletele dansând

ele n-au nevoie de vorbe...

  • Wix Facebook page
  • Blogger App Icon
  • Wix Twitter page
  • Wix Google+ page

 

trec oameni prin noi

 

cu tot alaiul de clipe

le umplem cu noi insuficient și sigur

e trafic intens de umbre pe calea sufletului

prioritate au visurile care respiră artificial

și adâncimea golului lăsat de-o iubire sfârșită

e sec totul în jur și uscăciunile își caută pădurea

să moară de tot

nu mai plouă cu fericire demult 

fabrica de nori a intrat în colaps 

efectul de seră se produce doar în zilele de cruce roșie

când evangheliile se mai citesc sub clopote

obscurul își înfige colții cariați până strivește 

orice rază virgină

prea mulți oameni goi

fără ei înăuntru aleargă pe străzi

iar la întrebarea ”to be or not to be„

nu mai răspunde nimeni

fiindcă nu mai contează unde-s cheile 

universul râde pe furiș de toată lucrarea omenească

și stelele ne mai fac cu ochiul din când în când

poate clatină cerul să plouă

legând pleoapă de pleoapă

geană de geană

ochi închis  de ochi deschis 

trecem prin zile și așteptăm

așteptăm...